Compania TECHTEX produce acum 15 milioane de măști chirurgicale/lună și crește continuu capacitatea de producție, astfel că, de luna viitoare, odată cu instalarea unei noi linii tehnologice automatizate, va putea realiza 30 de milioane de măști chirurgicale/lună. Întreg procesul de producție se desfășoară în România, aducând astfel valoare adăugată produsului românesc, asigurând locuri de muncă și contribuind la bugetul statului prin taxele și impozitele plătite în țară.
Ne ținem promisiunile făcute românilor și autorităților statului: TECHTEX garantează 30 de milioane de măști chirurgicale/lună și poate susține un preț de 0,6 lei/buc
„Producem echipamentele de protecție de la granulă, la material nețesut, până la mască, halat, combinezon, capelină și botoși. Materia primă principală este polipropilena, pe care o cumpărăm sub formă de granule de la producători autohtoni. Din ea realizăm materialul nețesut, care este baza pentru toate echipamentele de protecție medicală și de igienă personală. În această lună vom instala și linia de producție a materialului filtrant, TECHTEX devenind prima companie românească ce produce acest material. Astfel, vom fabrica aici, în țară, absolut toate materialele necesare realizării echipamentelor de protecție. Asta înseamnă că vom putea oferi cel mai bun preț pe piața din România pentru măștile chirurgicale sigure, testate și avizate de specialiștii Ministerului Apărării Naționale. Anunțăm autoritățile publice din România că, la capacitatea de producție existentă, putem oferi un preț per mască chirurgicală tip IIR sub 0,6 lei/bucată, la o achiziție de peste 10 milioane de măști. Pentru că, așa cum am declarat mereu, obiectivul nostru nu a fost să producem măști, ci a fost și este să securizăm producția din punct de vedere al cantității, calității și prețului.” (IOAN FILIP, președinte C.A. TAPARO, membru în Consiliul de Supraveghere TECHTEX)
Masca chirurgicală produsă de TECHTEX asigură o eficiență de filtrare bacteriană de 98%, dar are și rezistență la stropire, avantaj important în ceea ce privește prevenirea infectării cu COVID-19. Datorită acestor atu-uri, în urma testelor efectuate de specialiștii Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie, masca chirurgicală produsă de TECHTEX a fost clasificată tip IIR. Potrivit clasificării internaționale este cea mai performantă mască chirurgicală.
Masca chirurgicală de unică folosință, 3 straturi, 3 pliuri cu elastic, produsă de TECHTEX sub brandul Dr.Albert, este înregistrată de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din Ministerul Sănătății, a fost avizată tehnic de Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie și autorizată de Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
„Viziunea TECHTEX este de a crea o unitate regională de producție strategică, pentru ca România să nu mai fie dependentă de importuri. În acest sens, am realizat un plan pe termen mediu pentru ridicarea unei noi hale de producție și achiziționarea unor linii tehnologice performante. Noua fabrică are o suprafață desfășurată de cca 19.000 mp și va fi finalizată până la finalul anului 2020, în urma unei investiții de 20 milioane de euro: 14 milioane de euro printr-un credit de investiții de la Eximbank și 6 milioane de euro aport propriu al acționarilor.”(MIHAI FILIP, acționar principal TECHTEX)
Garanția producției în România
Compania TECHTEX a fost înființată în octombrie 2017 și se bazează pe experiența îndelungată, competența și investițiile Grupului TAPARO, a cărui membră este, în textile tehnice nețesute. TECHTEX este prima companie românească care a produs echipamente de protecție, precum și singurul producător de material nețesut din polipropilenă de la noi din țară.