Compania vrea să introducă un nou model de afaceri în industria textilă prin promovarea principiilor economiei circulare: gestionarea durabilă a materialelor, utilizarea prudentă, eficientă și rațională a resurselor naturale.
Techtex a realizat deja prima investiție în acest sens, prin achiziționarea și punerea în funcțiune a unei linii de reciclare a deșeurilor post-industriale de polipropilenă și polietilenă. Capacitatea liniei este de 100 de tone pe lună, materialul rezultat putând fi folosit până la sută la sută în extrudarea de noi articole din polipropilenă. Cu ajutorul acestei instalații, vor fi reciclate atât deșeurile rezultate din activitatea grupului, cât și cele provenite din piață, de la clienții Techtex. Compania este înscrisă în Registrul operatorilor economici autorizați care desfășoară operațiuni de valorificare a deșeurilor, din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
„Acesta este doar primul pas din planul nostru pentru protejarea mediului înconjurător. În etapa a doua ne propunem să identificăm o cale prin care să colectăm din piață toate echipamentele de protecție (non-medicale) pe care le-a vândut TECHTEX. Vrem să-i co-interesăm pe beneficiarii produselor noastre să colecteze deșeurile de acest tip și să ni le returneze pentru reciclare. Vom discuta în acest sens cu autoritățile statului, cu toate instituțiile cu responsabilitate pe zona de mediu, pentru că reciclarea deșeurilor textile este un proiect important pentru România și acest efort trebuie susținut și încurajat. ” (Ioan Filip, președintele Grupului TAPARO)
Techtex are cea mai mare capacitate de producție de măști și echipamente de protecție din Sud-Estul Europei
Compania produce toate componentele necesare realizării măștilor și echipamentelor de protecție și poate asigura materiale textile și dispozitive medicale la calitate superioară și la prețuri corecte. La cerere, compania poate acoperi cu succes necesarul României. Proiectul a fost finanțat de EximBank România, prin acordarea unei credit bancar susținut de o garanție de stat, în valoare de 20 de milioane de euro.
„La acest moment, în baza parteneriatelor pe care le-am încheiat, exportăm 75% din ceea ce producem, în Germania, Franța, Israel, Austria, Marea Britanie. Am deschis birouri la București și la Budapesta și suntem în discuții avansate pentru parteneriate în Statele Unite ale Americii, unde produsele Techtex au obținut acreditare FDA. Am investit în cele mai performante linii tehnologice din lume pe acest segment și am crescut continuu capacitatea de producție. La acest moment putem realiza 45 de milioane de măști chirurgicale și 10 milioane de măști FFP2, în fiecare lună. Până la sfârșitul lui martie 2021 vom crește capacitatea de producție a măștilor de protecție FFP2 cu încă 15 milioane de bucăți/lună.”(Ioan Filip, președintele Grupului TAPARO).